20 Septembrie, 2018
Încă de când scriam la prima carte a seriei VVP, visam să fac lansarea la liceul meu. Cei care au citit, știu că acțiunea se desfășoară într-o comunitate academică diversă, la cetatea-școală SanteVel, unde diriginții sunt șefi de clasă, iar elevii sunt stresați cu teste ”imposibile”.
Într-o fracțiune de secundă, profesorul deveni înspăimântător de serios. Își îndreptă spatele, stând mai impunător decât ceilalţi ȋnvăţători. Împreunându-și brațele, continuă să le vorbească elevilor, privirea sa încruntată intimidându-i pe fiecare în parte.
– Mâine avem prima oră ȋmpreună. Să nu întârziați și să nu cumva să vă uitați capul. Peste o lună o să avem primul test și vă anunț de pe acum că nu o să mă intereseze faptul că unii dintre voi încă nu știu să scrie și să citească. Toți sunteți egali în fața mea, încă din prima zi. Nu o să favorizez pe nimeni. Nu o să iert pe nimeni. Niciodată.
Că mă credeți, sau nu, așa era, și sigur mai este, proful nostru de Matematică. Viața mea din liceu a inspirat lumea fantastică a SanteVelului, așa că sunt sigură că toți românii se vor identifica cu ea.
Pe 20 Septembrie am avut plăcerea să vorbesc despre primul volum al seriei Vicontele Verenței Pierdute în fața câtorva dintre profesorii și elevii fostei mele academii, AlecsandrioVel!
Am vrut să fac o lansare neconformistă, așa că în loc să vorbesc despre acțiunea din carte, am decis să desfășor un exercițiu motivațional, având în vedere că liceul meu, pe scurt CNVA, educă foarte mulți tineri de excepție. Așa s-au ridicat în picioare, cu mâinile în șold, atât profesori, cât și elevi, și au simțit cu siguranță în tot corpul și sufletul lor mesajul principal transmis de carte (care ghidează toate personajele mele, fără excepție): dacă ai un vis, oricât de nebunesc ar părea, dacă muncești îndeajuns, se va împlini! If you can dream it, you can do it! Be Wonder Woman! (sau Superman 😀 )
Apoi am vorbit puțin despre simbolistica din seria VVP (harta și stema, care se regăsesc desenate în carte), am răspuns la tot felul de întrebări interesante și am ascultat părerile celor care au citit deja cartea!
Mi-a făcut mare plăcere să revin la dragul meu liceu și vă promit că ne revedem cu ocazia fiecărei lansări de carte!
Vreau să mulțumesc direcțiunii pentru sprijinul acordat și, nu în ultimul rând, profesoarei Ramona Mocanu, o femeie deosebită care susține orice activitate literară a liceului nostru!
Pe data viitoare!
Cu drag,
Laura