Surprize, dragi fani ai Vicontelui! 😘 Nu îmi vine să cred că e aproape gata VVP3. Vă invit să citiți câteva scene din cartea ce va apărea în curând la Editura Quantum Publishers. Eu am plâns la capitolul de unde e extras fragmentul, iar fanii înrăiți o să priceapă repede.
Pentru cei curioși de serie, vă invit să cunoașteți lumea vicontelui începând cu primele 2 cărți 😊 (Mai sunt disponibile pe elefant.ro , quantumpublishers.ro și libris.ro).
Fragment din seria Vicontele Verenţei Pierdute, cartea 3, ”Armata Reginei”.
“Celălalt viconte bătrân lovi cu un ciocan în masă, și dădu drumul la ședință. Urmară ore întregi de discuții de administrație, timp în care copilul încercă, pe cât putu, să dea impresia că era atent. Vocile bărbaților răsunau în timpanele lui ca valurile mării lovindu-se de stânci. Se afla într-o lume, de care clar nu aparținea. Tatăl său nu îl băgase niciun minut în seamă; niciun gest; nicio privire.
Ședința se încheie după-masa, marcată de un alt zgomot de ciocan, ce îl trezi pe Iustinian din ațipeala neintenționată. Ceilalți viconți o luaseră deja înainte, fără să-l cheme după ei. Aruncă o privire îngrijorată mamei sale, care numai se schimonosi la față, profund dezamăgită. Din fericire, în hol îl aștepta o față prietenoasă.
– Tristan, ce bine că te am aici! se bucură.
– Să îmi iertați lipsa, Luminate. M-am luat cu alte treburi de consul.
– Te iert. Numai ia-mă de aici.
Urmară alaiul viconților. La capătul străzii pietruite, mai toți urcară în trăsuri, să se ferească de ochii lumii. Tristan îl conduse pe Iustinian pe o altă alee, flancați de doi Zburători. În apropiere se retraseră în același restaurant select, la mansarda unei clădiri cu birouri de avocați. Nimeni nu avea să îi deranjeze acolo.
– Vă ajut cu ceva, Luminate? întrebă Tristan, văzându-l abătut.
– Da. Fă asta să dispară, își dădu coroana jos.
– Nu faceți asta, se grăbi să i-o repună pe creștet. Nu se cuvine.
– Dar mă deranjează, se plânse.
– Poate trebuie ajustată mărimea… Mă ocup, când ajungem la SanteVel.
– Ori prea strâmtă… ori prea largă. Nu e de mine, oftă, uitându-se mâhnit la reflexia sa în geam. Vreau să văd… să văd…, se codea el să spună, cum e fără.
– Cum e fără? căscă ochii consulul. Fără, nu sunteți viconte! Sunteți… sunteți…
– Sunt un băiat obișnuit, îl completă cu veselie în glas.
– Vă zic din proprie experiență, că nu e spectacular fără coroană. Acolo, cu gloata, cu toți nespă…
– Dar sunt curios, privi cu jind pe fereastră afară. Cum să îmi conduc poporul, să iau decizii care le afectează viața, când nici nu îi cunosc? își ridică ochii mari la Tristan.
– Sunteți un viconte foarte inteligent, spuse mândru. Dar mi se pare că visul acesta e prea periculos.
– De ce să fie periculos? Uite, e așa de frumos afară, își lipi nasul de geam. Vreau să bat mingea cu băieții ăia, arătă cu degetul în depărtare. Să gust din plăcintele pe care le înfulecă acei zidari. Să mă bălăcesc în fântâna arteziană! Hai, Tristan, îl imploră. Vino cu mine.
– Dacă află Luminatul tău tată, o să fiu mai scund cu un cap.
– Nu o să afle! Hai, hai cu mine, bătu din gene, fermecându-l cu ochii săi albaștrii.
– Facă-se voia Ta, Luminate.”
***
Cu drag,
Laura
Noua ta serie preferată cu dragoni! 